APMNIR
Home Museum Projekte News Links Kontakt
logo APMNIR

Expozitia "Papusarii in iarna" (3 decembrie 2010 - 9 ianuarie 2011)

12-01-2010

 

 

 

Muzeul Naţional de Istorie a României şi Teatrul Ţăndărică, anunţă inaugurarea expoziţiei temporare „Păpuşării în iarnă”, organizată în perioada 3 decembrie 2010 – 9 ianuarie 2011, la sediul muzeului. Vernisajul are loc vineri, 3 decembrie, la orele 14.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei, nr. 12.

În cadrul expoziţiei, păpuşile din patrimoniul Teatrului Ţăndărică, cu vechime de aproape jumătate de secol, vor fi prezentate publicului într-o abordare muzeografică, prima de acest fel din România. Acest demers doreşte să marcheze principalele repere în evoluţia teatrului de păpuşi din ţara noastră, rememorând deopotrivă artiştii şi personajele care au consacrat această artă teatrală aparte. O contribuţie deosebită la realizarea expoziţiei i se datorează artistei Florentina Tănase, care de peste 3 decenii însufleţeşte cu drag şi har marea familie de marionete de la Teatrul Ţăndărică.

Scenele din expoziţie vor reconstitui tablouri din spectacolele Micul Prinţ, Cenuşăreasa, Ileana Sânziana, Anotimpurile mânzului, Don Quijotte, Bărbierul din Sevilla, Frumoasele pasiuni electrice, Povestea Porcului, Prâslea cel voinic şi merele de aur şi Taraf mic cu Maria Tănse. UMOR PE SFORI. Reţin atenţia păpuşa Ţăndărică, emblemă a teatrului eponim şi care l-a făcut cunoscut pe plan naţional şi internaţional prin spectacolele în care a apărut, precum şi păpuşile din piesa Căluţul Cocoşat, cele mai vechi obiecte din patrimoniul teatrului, datând din anul 1952.

Expoziţia nu se adresează numai copiilor, ci tuturor celor pasionaţi de cultură, istorie şi teatru. Pe parcursul lunii decembrie, în legătură cu expoziţia se vor derula o serie de evenimente conexe.

Home

|

Museum

|

Projekte

|

Noutati

|

Links

|

Map

|

Kontakt

Copyright (c) 2008 Asociatia Prietenii MNIR. Alle Rechte vorbehalten Web Design by Lambert Group