Familia regală, o istorie în imagini (8 mai - 14 iunie 2009)05-07-2009 
Muzeul Naţional de Istorie a României a iniţiat adeseori proiecte muzeografice (expoziţii, simpozioane, mese rotunde) care au readus în atenţia publicului vizitator personalităţi marcante ale istoriei naţionale (Ion. I.C. Brătianu, I.Gh.Duca, Corneliu Coposu, Regele Carol I, etc).
Înscriindu-se în aceleaşi tipare, pe data de 8 mai 2009, ora 13.30, instituţia noastră vernisează expoziţia “Familia regală. O istorie în imagini”. 81 de ani de istorie sunt rememoraţi prin intermediul imaginii, membrii familiei regale fiind prezentaţi nu doar în posturi oficiale dar şi în ipostaze din viaţa privată. Deţinător al unei vaste colecţii de fotografii şi cărţi poştale ilustrate cu referire la familia regală, Muzeul Naţional de Istorie a României speră să capteze interesul publicului prin ineditul imaginilor prezentate, în acest demers fiind susţinut de Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional Bran, Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand”, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Naţional Filatelic, instituţii care participă în calitate de coorganizatori la realizarea acestui proiect. În rândul exponatelor se vor regăsi şi obiecte de artă, picturi, sculpturi reprezentându-i pe membrii familiei regale, dar şi obiecte care au aparţinut acestora.

Fotografie, Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principii Mostenitori Ferdinand si Maria, Leopold de Hohenzollern s.a. [1895] Fotograf necunoscut

Fotografie sepia, Regele Carol I si Regina Elisabeta, 1913 Fotograf: Franz Mandy

Fotografie, Regele Carol I si Regina Elisabeta in Sala Tronului din Palatul Regal [1906] Fotograf necunoscut


Regina Elisabeta, Regele Carol I, Otilia Michail Otetelesanu, 1912

Carte poştală ilustrată sepia, Regele Carol şi Regina Elisabeta la Sinaia [1900], Edit. C. Sfetea, Bucureşti

Carte poştală ilustrată, Regele Ferdinand la masa de lucru, 1923, Atelierul Fotografic "Julietta", Bucureşti

Fotografie sepia, Aspect de la Încoronarea de la Alba Iulia, 15 octombrie 1922 Atelierul Fotografic "Julietta", Bucureşti

Fotografie, Principele Carol [1900] Fotograf necunoscut

Fotografie sepia, Principesa Maria cu fiii săi, Carol şi Nicolae [1909] Atelier: A. Brand, Sinaia

Fotografie sepia, Principesa Ileana 1924 Atelier: Guggenberger Mairovits, Sibiu

Fotografie, Regele Carol II şi Regina Maria la căsătoria Principesei Ileana 1931 Atelier: Foto - Press, Bucureşti

Fotografie, Regele Mihai şi Regina Mamă Elena în exil. Vizita în SUA Martie 1948 Irving Haberman

Fotografie color, Regele Mihai şi Regina Ana la Versoix 1990 Fotograf necunoscut |